Când vine vorba de canabis, există ceva mai mult decât ceea ce se vede cu ochiul liber. Dacă ai ținut vreodată muguri în mână, la un moment dat, probabil te-ai întrebat despre acele mici cristale care par să acopere mugurii. Ele tind să fie strălucitoare, lipicioase și poartă întotdeauna cele mai uimitoare arome. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, aceste cristale par a fi colecții mari de ceea ce sunt cunoscuți ca tricomi.
Definiția actuală a tricomului este „excrescențe fine sau anexe pe plante, alge, licheni și anumiți protiști”. Provenind din cuvântul grecesc „Tríchōma”, care înseamnă „creștere a părului”, aceste mici protuberanțe microscopice cu aspect de ciupercă arată ca ceva dintr-un roman științifico-fantastic. Dar ele sunt de fapt chiar fabricile care produc sutele de canabinoizi, terpene și flavonoide cunoscute care fac ca tulpinile de canabis să fie potente, unice și eficiente.
Funcția tricomilor asupra canabisului
Producția de tricomi poate fi observată la multe specii de plante din natură, luând diferite forme fizice, precum și servind mai multe scopuri diferite. De exemplu, tricomii găsiți pe unele plante carnivore ajută la capturarea prăzii.
La canabis, tricomii funcționează ca un mecanism de apărare. Când plantele feminine de canabis încep să producă flori în sălbăticie, ele devin deseori vulnerabile la diferite insecte și animale, precum și la variabile de mediu care nu trăiesc, cum ar fi razele UV potențial dăunătoare. Tricomii servesc drept factor de descurajare pentru animale, deoarece gustul lor amar și aromele puternice fac ca florile de canabis să nu fie plăcute. În același timp, ele îndeplinesc și o funcție dublă în protejarea plantelor de unele soiuri de creștere fungică.
Diferitele tipuri de tricomi
Tricomii există în mai multe forme și dimensiuni, dar există trei care apar cel mai adesea pe plantele de canabis.
Tricomii cu bulbi (tricomi bulboși) sunt cei mai mici și apar pe suprafața întregii plante și sunt de cca 10-15 micrometri.
Tricomii sesiliți capitați sunt puțin mai mari și conțin atât cap, cât și tulpină. Acești tricomi sunt mai abundenți decât frații lor bulboși.
Tricomii cu tulpini capitate variază între 50-100 micrometri lățime, ceea ce înseamnă că sunt mult mai mari și pot fi văzuți cu ochiul liber. Structura lor constă dintr-o tulpină formată din celule epidermice și hipodermice care se acumulează până la o celulă bazală care se atașează la un cap mare al glandei. Acest cap de glandă, ținut împreună de un strat de cuticule ceros, servește ca epicentru pentru sinteza canabinoidelor și terpenoidelor.
Toate cele trei tipuri de tricomi produc canabinoizi, deși tricomii cu tulpini capitate vor apărea din abundență în și în jurul calicilor florilor înmugurite, producând cea mai mare concentrație de uleiuri esențiale datorită dimensiunii lor.
Producția tricomului și ciclul de viață
Sinteza canabinoidelor din tricom începe pe măsură ce plantele de canabis trec în faza lor de înflorire. Pe măsură ce încep să producă muguri, tricomii se formează de-a lungul suprafeței exterioare a vegetației vegetale supraterane și încep să transporte vacuole și plastide de pe tulpina lor în capul glandei. În acest moment, celulele din capul glandei vor începe să se metabolizeze și să formeze precursori pentru ceea ce va deveni în cele din urmă canabinoizi.
Rata și concentrația la care o plantă de canabis produce tricomi vor fi condiționate atât de genetică, cât și de unii factori de mediu. Deși plantele care conțin concentrații mai mari de tricomi nu produc întotdeauna cea mai mare concentrație de canabinoizi și / sau terpene, variabile precum lumina UV afectează foarte mult sinteza canabinoidelor și terpenelor din capul tricomului. De obicei, plantele care primesc un spectru mai larg de lumină vor produce concentrații mai mari de canabinoizi, deși în multe cazuri aceste reacții vor fi specifice tulpinii.
Ciclul de viață al unui tricom este în mare parte paralel cu cel al plantei de canabis pe care se află, făcându-l extrem de valoros pentru monitorizarea fermierilor. Viața unui tricom poate fi analogă cu o parabolă, în care vârful reprezintă punctul în care depășește maturizarea și începe degradarea. În cea mai mare parte, tricomii vor afișa maturizarea pe această parabolă prin schimbarea opacității dintr-o stare translucidă clară într-o nuanță albă tulbure și, mai târziu, nuanță chihlimbar.
Această tranziție a culorii într-un cap de tricom reprezintă maturitatea sa maximă, iar fermierii folosesc de obicei acest lucru ca un semn de recoltare, deoarece este momentul în care tricomul a atins maturarea completă și va începe să se degradeze din acest punct înainte. Este important să înțelegem că nu toate tulpinile de canabis sunt la fel și că unii tricomi vor avea o maturare diferită. Cu toate acestea, colorarea tricomului rămâne standardul pentru determinarea timpului de recoltare pentru majoritatea tulpinilor.
Indiferent dacă sunt vii pe plantă sau deja recoltați, tricomii sunt incredibil de volatili și riscă distrugerea și / sau degradarea de către mulți catalizatori, inclusiv, dar fără a se limita la:
Tricomii înșiși nu numai că riscă să fie deteriorați atunci când sunt expuși acestor elemente, dar uleiurile esențiale din ele riscă să se degradeze. Există modalități de a încetini dramatic degradarea tricomilor prin manipularea cu atenție a florilor de canabis atât în timpul propagării, cât și după recoltare. Limitând contactul fizic la florile în sine, tricomii pot fi păstrați pe plantă pentru perioade mai lungi de timp. Tehnicile adecvate de tăiere, uscare și întărire pot ajuta la menținerea viabilității tricomilor pentru mai mult timp, ceea ce la rândul său va păstra canabinoizii și terpenoizii conținuți în interior.
Cei care doresc să extindă termenul de valabilitate al tricomilor dincolo de cel al plantelor din care provin recurg adesea la tehnici de extracție. O extracție în acest context poate fi definită ca procesul de îndepărtare mecanică sau chimică a tricomilor din plantă. Există o multitudine de metode și tehnici pentru extragerea tricomilor din materialul vegetal. Aceste metode variază de la practici mecanice de cernere uscată care produc „kief”, până la extracții chimice care utilizează hidrocarburi ușoare, cum ar fi butanul sau propanul, pentru a crea uleiuri de ceară complet topite. Dacă sunt supuși condițiilor potrivite, tricomii care au fost separați și recoltați prin utilizarea acestor metode pot fi depozitați pe termen nelimitat.
Tricomii de canabis merită cu adevărat o rundă de aplauze pentru rolul lor esențial nu numai în protejarea unei plante de potențialele daune ale lumii, ci și prin furnizarea unei unități de producție unice pentru sute de beneficii medicinale și terapeutice cunoscute. Cu îngrijirea și dăruirea adecvată, tricomii sunt și vor rămâne viitorul descoperirii vastelor mistere ale calităților medicinale și terapeutice ale canabisului.
Textul este preluat dar foarte interesant!
Definiția actuală a tricomului este „excrescențe fine sau anexe pe plante, alge, licheni și anumiți protiști”. Provenind din cuvântul grecesc „Tríchōma”, care înseamnă „creștere a părului”, aceste mici protuberanțe microscopice cu aspect de ciupercă arată ca ceva dintr-un roman științifico-fantastic. Dar ele sunt de fapt chiar fabricile care produc sutele de canabinoizi, terpene și flavonoide cunoscute care fac ca tulpinile de canabis să fie potente, unice și eficiente.
Funcția tricomilor asupra canabisului
Producția de tricomi poate fi observată la multe specii de plante din natură, luând diferite forme fizice, precum și servind mai multe scopuri diferite. De exemplu, tricomii găsiți pe unele plante carnivore ajută la capturarea prăzii.
La canabis, tricomii funcționează ca un mecanism de apărare. Când plantele feminine de canabis încep să producă flori în sălbăticie, ele devin deseori vulnerabile la diferite insecte și animale, precum și la variabile de mediu care nu trăiesc, cum ar fi razele UV potențial dăunătoare. Tricomii servesc drept factor de descurajare pentru animale, deoarece gustul lor amar și aromele puternice fac ca florile de canabis să nu fie plăcute. În același timp, ele îndeplinesc și o funcție dublă în protejarea plantelor de unele soiuri de creștere fungică.
Diferitele tipuri de tricomi
Tricomii există în mai multe forme și dimensiuni, dar există trei care apar cel mai adesea pe plantele de canabis.
Tricomii cu bulbi (tricomi bulboși) sunt cei mai mici și apar pe suprafața întregii plante și sunt de cca 10-15 micrometri.
Tricomii sesiliți capitați sunt puțin mai mari și conțin atât cap, cât și tulpină. Acești tricomi sunt mai abundenți decât frații lor bulboși.
Tricomii cu tulpini capitate variază între 50-100 micrometri lățime, ceea ce înseamnă că sunt mult mai mari și pot fi văzuți cu ochiul liber. Structura lor constă dintr-o tulpină formată din celule epidermice și hipodermice care se acumulează până la o celulă bazală care se atașează la un cap mare al glandei. Acest cap de glandă, ținut împreună de un strat de cuticule ceros, servește ca epicentru pentru sinteza canabinoidelor și terpenoidelor.
Toate cele trei tipuri de tricomi produc canabinoizi, deși tricomii cu tulpini capitate vor apărea din abundență în și în jurul calicilor florilor înmugurite, producând cea mai mare concentrație de uleiuri esențiale datorită dimensiunii lor.
Producția tricomului și ciclul de viață
Sinteza canabinoidelor din tricom începe pe măsură ce plantele de canabis trec în faza lor de înflorire. Pe măsură ce încep să producă muguri, tricomii se formează de-a lungul suprafeței exterioare a vegetației vegetale supraterane și încep să transporte vacuole și plastide de pe tulpina lor în capul glandei. În acest moment, celulele din capul glandei vor începe să se metabolizeze și să formeze precursori pentru ceea ce va deveni în cele din urmă canabinoizi.
Rata și concentrația la care o plantă de canabis produce tricomi vor fi condiționate atât de genetică, cât și de unii factori de mediu. Deși plantele care conțin concentrații mai mari de tricomi nu produc întotdeauna cea mai mare concentrație de canabinoizi și / sau terpene, variabile precum lumina UV afectează foarte mult sinteza canabinoidelor și terpenelor din capul tricomului. De obicei, plantele care primesc un spectru mai larg de lumină vor produce concentrații mai mari de canabinoizi, deși în multe cazuri aceste reacții vor fi specifice tulpinii.
Ciclul de viață al unui tricom este în mare parte paralel cu cel al plantei de canabis pe care se află, făcându-l extrem de valoros pentru monitorizarea fermierilor. Viața unui tricom poate fi analogă cu o parabolă, în care vârful reprezintă punctul în care depășește maturizarea și începe degradarea. În cea mai mare parte, tricomii vor afișa maturizarea pe această parabolă prin schimbarea opacității dintr-o stare translucidă clară într-o nuanță albă tulbure și, mai târziu, nuanță chihlimbar.
Această tranziție a culorii într-un cap de tricom reprezintă maturitatea sa maximă, iar fermierii folosesc de obicei acest lucru ca un semn de recoltare, deoarece este momentul în care tricomul a atins maturarea completă și va începe să se degradeze din acest punct înainte. Este important să înțelegem că nu toate tulpinile de canabis sunt la fel și că unii tricomi vor avea o maturare diferită. Cu toate acestea, colorarea tricomului rămâne standardul pentru determinarea timpului de recoltare pentru majoritatea tulpinilor.
Indiferent dacă sunt vii pe plantă sau deja recoltați, tricomii sunt incredibil de volatili și riscă distrugerea și / sau degradarea de către mulți catalizatori, inclusiv, dar fără a se limita la:
- Contact fizic
- Căldură
- Lumină
- Oxigen
- Timp
Tricomii înșiși nu numai că riscă să fie deteriorați atunci când sunt expuși acestor elemente, dar uleiurile esențiale din ele riscă să se degradeze. Există modalități de a încetini dramatic degradarea tricomilor prin manipularea cu atenție a florilor de canabis atât în timpul propagării, cât și după recoltare. Limitând contactul fizic la florile în sine, tricomii pot fi păstrați pe plantă pentru perioade mai lungi de timp. Tehnicile adecvate de tăiere, uscare și întărire pot ajuta la menținerea viabilității tricomilor pentru mai mult timp, ceea ce la rândul său va păstra canabinoizii și terpenoizii conținuți în interior.
Cei care doresc să extindă termenul de valabilitate al tricomilor dincolo de cel al plantelor din care provin recurg adesea la tehnici de extracție. O extracție în acest context poate fi definită ca procesul de îndepărtare mecanică sau chimică a tricomilor din plantă. Există o multitudine de metode și tehnici pentru extragerea tricomilor din materialul vegetal. Aceste metode variază de la practici mecanice de cernere uscată care produc „kief”, până la extracții chimice care utilizează hidrocarburi ușoare, cum ar fi butanul sau propanul, pentru a crea uleiuri de ceară complet topite. Dacă sunt supuși condițiilor potrivite, tricomii care au fost separați și recoltați prin utilizarea acestor metode pot fi depozitați pe termen nelimitat.
Tricomii de canabis merită cu adevărat o rundă de aplauze pentru rolul lor esențial nu numai în protejarea unei plante de potențialele daune ale lumii, ci și prin furnizarea unei unități de producție unice pentru sute de beneficii medicinale și terapeutice cunoscute. Cu îngrijirea și dăruirea adecvată, tricomii sunt și vor rămâne viitorul descoperirii vastelor mistere ale calităților medicinale și terapeutice ale canabisului.
Textul este preluat dar foarte interesant!
nu mă supăr, tocmai de aia scriu pe grupul asta pentru că dacă e sa caut pe net găsesc mii de opinii.
